Archive for aprilie, 2007

h1

Adevarul despre magazinuldecase.ro

aprilie 26, 2007

Am tacut din gura vis-a-vis de acest subiect pana acum, cat ca il planificasem demult, insa ma vad nevoit sa scriu, fiinda a inceput sa se sara calul. Wall-Street ne anunta ca site-ul magazinuldecase.ro a intermediat tranzactii imobiliare de 25 milioane de EUR, de la infiintare si pana acum. Adica intr-un interval de timp scurt. WOW!, zice romanul de rand. Ce tari sunt baietii astia! N.R. Chiar sunt niste tineri promitatori.

Numai ca, hai sa va detaliez cateva aspecte, bazandu-ma pe experienta de zi cu zi. Apropo:

  • articolul vine din partea PR-ului companiei respective, sau ma rog, poate direct din partea conducerii;
  • ei pur si simplu iau banul omului (40-80 RON), vin la el acasa pentru poze, iar apoi listeaza pe site-ul lor proprietatea.

Deci vorbim doar despre un serviciu de mica publicitate pe Internet, pe un site, destul de scump, si care nu garanteaza absolut nici un rezultat.

  1. Multi proprietari (si aici intra si cei indeajuns de destepti sa gaseasca pe internet magazinuldecase) pun proprietatile pe mai multe site-uri. Ba mai mult, daca tot le-au facut baietii cateva poze, au de unde sa ia si sa puna pe celelalte site-uri. Adica au expunere bunicica, si nu exclusiva din partea laudarosilor de la magazinuldecase.
  2. Proprietarii pun anunturile si la ziar, ca doar e ieftin si relativ sigur. Alta sursa de clienti potentiali, asadar.
  3. Agentiile destepte folosesc minunatul site ca sursa de apartamente pentru clientii interesati, avand la dispozitie atat detaliile apartamentului, cat si datele proprietarului, poze, baze de date cautabila s.a.m.d. Deci isi fac o idee inca de la inceput daca merita sa abordeze proprietarul. Una peste alta, cunosc agentii care promoveaza proprietati gasite si nevandute dupa saptamani de listare in magazinuldecase, pe care eventual le vand ele.

Practic, apartamentele se vand bine mersi prin canale cat se poate de diversificate, dar domnii de la magazinuldecase isi atribuie intregul succes al operatiunii, bazandu-se pe o simpla listare pe un site. Ce sa spun!

Tin sa il anunt pe Matei Malos, director general acolo,  ca tranzactiile imobiliare sunt chestiuni delicate, implica emotii si sume de bani intalnite de cel mult cateva ori in viata unui om simplu, si ca prin metode exclusiv tehnice “nu se face”. Le da impresia ca se face, dar nu e chiar asa. Se uita un mare cuvant: increderea, pe care o genereaza agenti/intermediari profesionisti. Acestia (agentii) nu doar inspira incredere prin tinuta, mod de lucru, abordare, prestanta s.a.m.d., ci si verifica acte, insotesc clientii, se lupta pentru ei. Iar acestia se intorc de fiecare data, si iti mai si recomanda alti prieteni. Ei, asta e valoarea oferita, si pot sa le dau sute de exemple de tranzactii cu probleme, in care particularii s-au crezut mai destepti decat papa si agentii imobiliari, si au avut de pierdut, intr-o forma sau alta. Daaa, unii chiar sunt cunoscatori, dar majoritatea desigur ca nu fac parte din aceasta categorie. 

Acum sa va spun cate ceva despre agentiile HIRSH si metodele noastre: oferim standard, GRATUIT, aceleasi servicii pe care magazinuldecase le ofera (poze, listare online pe un site), plus inca vreo 15-20 de servicii diferite. Amintesc doar chestiuni de baza ce tin de evaluarea proprietatii, pregatirea pentru vanzare, publicitate prin ~10 canale diferite care genereaza o expunere mult superioara fata de magazinuldecase, asistenta cu actele, negocierile si insotirea clientilor in procesul de vanzare/cumparare. Asta se numeste vanzare profesionista. Si pentru care e normal sa fii platit un comision de succes, adica renumitul 3%. Sau chiar 6% in tari civilizate!

Va rog sa nu ma intelegeti gresit! Ii admir pe tinerii din spatele magazinuldecase, fac lucruri bune si interesante, si vor avea un viitor profitabil, indiferent ce afaceri vor face. Dar ma deranjeaza ca au impresia ca stiu totul despre domeniul imobiliar (ceea ce la varste sub 24 ani - din cate inteleg - e cam greu), si mai rau, isi iau credit pentru niste actiuni care le contabilizeaza (si) alte parti implicate, cei care au facut de fapt vanzarea unei proprietati care se intampla sa fie si pe magazinuldecase.

h1

Prima colaborare transnationala

aprilie 19, 2007

Tocmai ce am dat unda verde primei colaborari cu o agentie imobiliara din strainatate, total noua in fata noastra, si care ne ofera spre vanzare un apartament de doua camere in Bucuresti, apartinand unor romani stabiliti in respectiva tara, si care vor sa evite orice deranj legat de aceasta vanzare. Ei fiind acolo si noi aici, iar noi avand proceduri de lucru profesioniste, am hotarat de comun acord sa colaboram.

Partea interesanta e ca totul se face dupa regulile NAR (Asociatia Nationala a Agentilor Imobiliari, SUA) si ICREA (Consortiul International al Asociatiilor Nationale din domeniul Imobiliar).

Sistemul de Referinte Transnational (TRS in limba engleza) este practic un model contractual care ii permite unui agent dintr-o tara anume sa initieze o relatie de afaceri cu alt agent imobiliar, dintr-o alta tara. Partile sunt de acord sa se ajute una pe cealalalta cu referinte de afaceri, printr-un sistem standardizat, care include proceduri de rezolvare a disputelor care pot aparea.

In multe tari din lume, chiar si astazi practica de a schimba referinte in domeniul imobiliar, sau de a imparti comisioanele rezultate dintr-o tranzactie nu este prea populara, adica nu se face sau este rara. Sistemul de Referinte Transnational a fost creat de ICREA, si este deja adoptat nu doar de NAR, ci si de 20 din cele 24 de asociatii nationale a agentiilor imobiliare din tarile membre ICREA; in curand vor adopta acest sistem si celelalte tari ramase. Romania nu este o tara membra ICREA, in caz ca va intrebati.

Agentii imobiliari din toata lumea ar trebui sa fie interesati de acest sistem, pentru ca TRS permite realizarea fara cusur a afacerilor imobiliare prin referinta. Membri ICREA sunt in mod automat si membri ai sistemului de referinte, si pot incepe sa-si diversifice veniturile prin realizarea de tranzactii transnationale. Prin TRS, agentiile isi pot intari relatiile cu clientii existenti prin asistarea acestora in vederea identificarii de proprietati in strainatate, participari la comisioane, evitarea conflictelor, si rezolvarea disputelor intr-o maniera obiectiva.

TRS este un sistem atat de potrivit practicii in domeniul imobiliar pentru ca e transparent, si ajuta prin inlaturarea multor bariere care pana la crearea sa au impiedicat realizarea de tranzactii internationale curate, lipsite de conflicte.

Nu in ultimul rand, se pare ca tranzactii imobiliare transnationale au loc zilnic, reprezentand aproximativ 15% din Produsul Intern Brut global!

h1

Sondaj in domeniul imobiliar sau ru-si-ni-ca Synovate

aprilie 19, 2007

Ma suna ieri o domnita de la compania Synovate (nu bag link catre ei din motive pe care le veti intelege imediat). Firma asta face studii de piata pentru diversi clienti, adica mai pe limbaj popular, te trezesti sunat si luat la intrebari vis-a-vis de obiceiurile tale de cumparare, s.a.m.d. Chestii sensibile.

Domnita imi explica repede ca face un studiu cu privire la domeniul minune al Romaniei contemporane, imobiliarele. Ma previne elegant ca v-a dura doar 5-10 minute. Incepe tirul de intrebari. La intrebarea #2:

Dvs., sau cineva din familia dvs. lucreaza intr-unul din domeniile: bla bla bla, sau imobiliar?

Da, eu. Sunt agent imobiliar.

Sondajul a luat sfarsit pentru dvs. in acest caz. La revedere.

Si imi inchide telefonul in nas. Fara incheiere, fara eleganta. Sec. M-am simtit folosit in sensul cel mai brutal al cuvantului. Mi-e cu atat mai ciuda cu cat eu sunt om de marketing, care am facut astfel de studii, si imi aduc aminte cat timp pierdeam ca sa imi construiesc fraze perfecte, care sa incite la colaborare din partea interlocutorului. Acum inteleg de ce mari companii preferau sa lucreze cu mine (pe langa partea de costuri), vasazica neica nimeni, in loc sa lucreze cu un Synovate, sau alti “grei” ai industriei de profil.

Noah, sa ma mai prindeti voi pe mine in sondaje! Va arat eu voua ce inseamna trantirea telefonului in nas.

Apropo, de unde o fi avand numarul meu personal de mobil? Nu imi amintesc sa le fi dat permisiunea de a ma contacta. Nici macar nu am mai interactionat cu ei vreodata. Lucruri uratzele prin curtea Synovate, bag de seama.

h1

Ce zboara timpul

aprilie 19, 2007

Eh, uite ca s-a facut o luna de zile de cand nu am mai scris ni’ca pe blog. Wow!

In primul rand, o sa va spun ca a fost o luna super interesanta, in care (mi/ni) s-au petrecut multe, eram prea frant seara ca sa mai scriu ceva. Imi notam ideile, totusi, si cert e ca am invatat din toate cele petrecute. Despre unele dintre experiente o sa relatez zilele astea. Apropo, am trecut in sfarsit la un telefon mobil din gama professional, deci voi putea sa scriu si in timp ce astept prin trafic, de exemplu. Pacat ca in varianta pe baza de template si hostare gratuita a WordPress, cum e cea prin care scriu, nu exista optiunea de a trimite mail catre o adresa secreta - stiuta doar de mine - iar mailul sa apara pe blog ca articol.

In al doilea rand, imi aduc aminte de timpurile cand nu eram agent. Mama ce ii uram pe astia. In veci nu te sunau inapoi, cum iti promiteau, de altfel. Nu veneau sau intarziau la vizionari. Niste nemernici care cautau tunuri. Acum sunt eu insumi in postura de agent, si incep sa inteleg situatiunea, iar lucrurile nu stau chiar cum credeam eu acum cativa ani. Fac eforturi uriase ca sa tin legatura cu clientii, sa ii sun inapoi in timp util, sau instantaneu. Ma stradui sa nu intarzii niciodata, chiar daca trebuie sa plec spre locul faptei mai devreme. Mi-am promis ca la fiecare 48 ore cel mult, va exista cate un articol pe blog. SI TOTUSI, exista un procent de esecuri. Cum zice vorba aia, nu poti sa ii multumesti pe toti.

Nu ma plang. Deviza mea e “Nu renunt. Imi dau silinta sa o fac bine”.