Impresii de la Condominium 2007

Am fost. Am tras cu ochiul – inclusiv cel digital. Am analizat. Pe scurt, constatarile mele ar fi urmatoarele:

• oferta destul de slaba, iar aici ma refer la faptul ca 80% dintre proiectele expuse sunt destul de cunoscute de catre public (din mesh-urile de pe cladiri, din reviste, site-urile proiectelor pe Internet s.a.m.d.)
• inghesuiala mare; asta ar trebui sa fie un semn bun, dar sa inghesui 30 expozanti in 350 mp de spatiu de expozitie cu aceasta destinatie mi se pare cel putin amatoristic. Adica vindem apartamente noi, frumoase, deschise , intimitate, verdeata, iar in expozitia de prezentare n-ai loc sa te misti in sala, sa pui o intrebare ofertantului. Am o idee, hai sa vindem Rolls Royce intr-un showroom de 10 mp.
• unii expozanti vorbeau ca robotii, din cauza oboselii
• preturile nu erau disponibile la fata locului, in unele dintre cazuri, insa cele care se vehiculau erau rezonabile; pe de alta parte, daca doresti o garsoniera, tot te duce la 50000 EUR.
• multe dintre dintre proiecte erau si sunt vandute la data curenta in proportie de peste 50%, ba chiar 80%
• cea mai mare cerere era pentru apartamente de doua si trei camere (de parca am zis ceva nou)
• au fost si cativa expozanti pe partea de finantare (inclusi in cei 30): BCR, Finansbank, HVB Bank

Rezumat? Expozitie in domeniul rezidential, care a avut loc intr-un spatiu cam de marimea unei vile rezonabile. Am pus cateva poze de la Condominium pe Flickr, in partea dreapta a ecranului.

Impresii pozitive am vis-a-vis de cativa expozanti, care au venit pregatiti cu adevarat (atitudine, materiale, pregatirea follow-up-ului), si care nu tratau participantii dupa sistemul “Next!”.

Vestea buna e ca avem timp in viitor sa vedem si expozitii mai bune in domeniul imobiliar. Vestea proasta este ca viitorul apropiat nu pare sa ne rezerve aceasta placere, pentru ca Targul Imobiliar National (TIMON) care va avea loc peste o luna – 14-18 Martie – se va tine in aceeasi locatie: World Trade Plaza, Bucuresti. Aceeasi Marie, cu alta palarie.

Telenovele imobiliare

Am avut acum o saptamana un caz, cu totul aparte. Povestea incepe cu identificarea unui proprietar care dorea sa isi vanda apartamentul – asta prin ianuarie 2007. Era un apartament dragut, renovat frumos, trei camere, bloc de treizeci de ani, zona foarte buna. Avea chiar un client pregatit sa il cumpere, insa in conditii de plata mai putin atragatoare. Pretul era, prin coincidenta, pretul pietei.

Deoarece cumparatorul refuza sa plateasca intreaga suma intr-un interval rezonabil de timp, concluzionam impreuna cu proprietarul ca ar fi interesant sa incercam timp de o saptamana o vanzare la un pret cu 10% mai ridicat. Zis si facut, insa fara succes. Proprietarul decide sa vanda cumparatorului initial. Eu uit de contract. Punct.

Numai ca primesc un telefon peste doua zile de la proprietar, care era un pic nedumerit daca sa ii vanda ofertantului initial in conditiile alea. Ii propun realizarea unui studiu comparativ al preturilor, pe care i l-am trimis, impreuna cu recomandarea sa incercam vanzarea proprietatii la pretul respectiv (cel corect), plus un mic comision (sub 3%), insa cu “banii jos”. Ba chiar mi-am fixat ca obiectiv o saptamana. Omul este de acord. Verbal, atentie! [mirositi deja pericolul, nu-i asa?]

Bineinteles, operatiunea imi reuseste. Aduc trei clienti pentru vizionare in aceeasi zi, toti pre-selectati a.i. sa nu ne pierdem vremea ca turisti imobiliari. Primul client adora apartamentul si vrea sa il cumpere. Discutam cu sotia proprietarului cateva aspecte (sotul nu era acasa), clientul lasa oferta de pret in scris si pleaca. Suma era corecta, chiar daca aveam de castigat un comision si mai redus. Eu eram ok cu asta. Dupa plecarea clientului insa, sotia omului ma ia la rost de ce imi permit sa cer atat de putin pentru apartament. Stupoare! Ca ea vrea suma X (cu 5000 EUR peste oferta clientului), si ca eu trebuia sa stiu asta. Povestea lunga devine scurta, a trebuit sa renunt la urmatorii doi potentiali clienti, pentru ca nu se face sa cresti pretul unui apartament doar asa, din burtometru, si la fata locului.

Trec ore. Ma suna clientul meu initial, confirma existenta intregii sume si disponibilitatea ei imediata. Ma suna chiar de multe ori. Reusesc prin miracol sa smulg inca 2000 EUR, ca sa satisfac proprietarii. Clientului ii placea apartamentul la nebunie, iar eu n-aveam nimic impotriva unui contract rapid (cu zero comision la cumparare, sa nu ma intelegeti gresit). Atentie, discutam deja de un pret de 1800 EUR/mp in bloc comunist de 30 ani!

Aproape trece saptamana iar eu nu reusesc sa am reactii, adica un raspuns la oferta clientului. Aplicam diverse tehnici sa grabim treaba. Ba chiar ii ofer proprietarului ocazia sa isi realizeze visul pentru care doreste sa vanda apartamentul, in conditii excelente de castig pentru acesta. Totusi, decizia se amana. Ulterior, negociem examinarea ofertelor alternative de castig pentru el, la fata locului. O mica armata de oameni este mobilizata sambata trecuta pentru satisfacerea acestui om, doar pentru a-l convinge sa vanda si sa se simta impacat cu decizia sa.

La ora aproximativa a intalnirii, liniste. Nu dadeam de el, nu daduse confirmare ca vine impreuna cu sotia. Peste o ora este clar: sotia doreste suspendarea vanzarii, suspectarea examinarii ofertelor alternative. Sa ramanem trazniti, nu alta! Intr-un gest de disperare, clientul ofera pretul “cu 5000 EUR peste oferta” pe care il vroia sotia proprietarului; deci pluseaza cu 3000 EUR. Aceasta insa refuza. Refuza astfel o oferta de aproape 2000 EUR/mp in bloc ceausist, in conditiile in care vroia sa se mute la casa cu curte, deci nu puteai afirma ca nu e hotarata!

Sa va mai spun ca acel client-cumparator este un intreprinzator in domeniul imobiliar, cu experienta de 15 ani, si cu agentie (mare) proprie? Om care si-a trecut peste principii si experienta. Dovada super clara ca se tranzactioneaza emotii, nu caramizi.

Va urez sa aveti parte cat mai rar de astfel de experiente. Ca de scapat nu cred ca scapa vreun agent.