Archive for the ‘teren’ Category

h1

Comisionul castigator

mai 28, 2007

Laurentiu TrandafirescuIl vedeti pe domnul din imaginea alaturata? Daca il zariti prin Arges, si se intampla sa aveti o proprietate de vanzare, cautati-l!

Preambul: Cine nu stie ca exista un comision la vanzarea de proprietati, de exemplu? Intrebare stupida, desigur.

In Romania, daca are omu’ ceva de vanzare si isi manifesta interesul in public, este contactat, se ocupa agentiile de el mai mult sau mai putin, incearca sa aduca un cumparator interesat sau mai multi, si poate-poate ii iese marea tranzactie, in urma careia ii ia omului un procent de 3%, cateodata negociabil, sau, de ce nu, am auzit si de 6% sau mai mult din pretul de vanzare. In functie de valoarea pe care o adauga in ecuatie, aici se cam termina interactiunea agentiei cu vanzatorul. Sau de-abia incepe. Atentie!

Colegii din agentia HIRSH Pitesti au avut o experienta foarte interesanta saptamanile trecute. Pentru cine nu stie, HIRSH ofera un plan coerent de marketizare a proprietatilor, dupa modelul care se aplica in toate statele civilizate. In schimbul aplicarii acestuia cerem o responsabilizare minora din partea vanzatorului, si anume un contract de intermediere imobiliara cu plata unui comision doar in caz de succes, vasazica vanzarea sau inchirierea proprietatii, dupa caz.

Eh, agentia HIRSH Pitesti a contractat acum cateva luni intermedierea vanzarii unui apartament pentru un domn oarecare. Dupa cateva luni de contract, desi au fost aplicate toate punctele din planul de marketing promis, vanzarea nu a avut loc. Se mai intampla. Deci contractul a expirat, responsabilitatile intre parti s-au incheiat si ai zice ca s-a pierdut un client, timp si bani. Numai ca, surprinzator, la cateva zile dupa expirarea contractului, vanzatorul se arata la sediul agentiei si isi exprima intentia de a plati agentiei 2.000 RON. I se explica ca nu datoreaza nici un ban, pentru ca obiectul contractului nu s-a indeplinit, adica apartamentul dansului nu s-a vandut. El insista ca vrea sa plateasca, pentru ca i s-a parut ca agentia si-a onorat obligatiile contractuale cat se poate de serios - chiar daca nu a aparut cumparatorul cautat, de departe mai bine decat orice agentie din Pitesti pe care el a cunoscut-o vreodata. W-O-W, asta da atitudine de cumparator (si de agentie, pana la urma)! Ce sa faca dl. Trandafirescu, francizatul local HIRSH, scoate facturierul si incaseaza banii.

Staaati, ca povestea de-abia incepe… La cateva zile dupa intamplarea fara precedent de pe plaiurile mioritice, dl. Trandafirescu identifica un teren de vanzare in Pitesti, la un pret de exceptie. Pe cine contacteaza? Pe vanzatorul minune, care era si cumparator interesat cu fisa de client in agentie. Acesta l-a cumparat, a platit comision la cumparare, si considera ca gestul sau de a plati agentiei cei 2.000 RON pentru munca bine prestata anterior (chiar in lipsa rezultatului dorit) i s-a intors cel putin inzecit. Ca de altfel si agentiei din Pitesti, pe care o felicit pentru atitudinea exceptionala si spiritul viu de care da dovada.

Asa da.

h1

Banner-ul zilei

martie 4, 2007

Arata cam asa, si e plasat pe un teren intr-un cartier de prima mana din capitala:

Banner interesant

Imaginati-va o discutie telefonica:

“Buna ziua, ma numesc Xulescu de la Agentia H… scria pe un banner in cartieru Y ca nu s-ar vinde terenul respectiv. Eu vroiam doar sa verific… chiar nu e de vanzare?”

Ar fi tare, daca esti la Orange, sa iti pui un semn d’asta pe un teren super bine pozitionat. Vezi doamne, “ca sa se adune minute gratis”. Romanu e inventiv.

h1

Cel mai scump teren din lume

februarie 8, 2007

Se pare ca este vorba despre Central Park din New York, care a fost recent evaluat cu ocazia unui articol in New York Magazine. Va rog asigurati-va ca stati bine pe scaun.

Central Park view from the skies528.783.552.000 USD

Da, ati citit bine: 529 miliarde de dolari. Iar asta nu e tot. Autoritatile orasului au platit intre anii 1853-1856 pentru respectivul teren suma de 5 milioane de dolari. O apreciere rezonabila, nu?

Poate noi romanii am fi tentati, daca terenul ne-ar apartine (avand in vedere ultimele dezvoltari mioritice), sa vindem cate-un hectar din imensa parcela, ca sa construim niste blocuri. Tzzrrrr: raspuns gresit. Terenul nu se va vinde vreodata pentru ca valorile proprietatilor din Manhattan sunt atat de ridicate tocmai din cauza parcului, iar acestea ar scadea dramatic daca acel loc ar fi inlocuit de zgarie-nori. Expertii numesc asta “cea mai buna utilizare a terenului”.

Eu nu pot decat sa sper ca unde trebuie sa se auda, se va auzi. Pentru ca ma supara de fiecare data cand constat aparitia unui nou turn de sticla pe langa Herastrau.

Citeste totul despre Central Park aici.